Sicilianità

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Spittaculari panurama dû tiatru grecu di Taurmina, si vidi darrèri lu mari e lu Mungibbeddu.

Lu nomu sicilianità (o macari sicilianitàti), nzèmmula â lingua siciliana, ancucchia ddâ matassa di carattiristichi ca vènunu dati all'òmu di Sicilia, canusciuti macari comu sicilitudini, citannu Liunardu Sciascia

« La sustanza di ddâ nuzzioni dâ Sicilia ca è anzemi locu cumuni, pinzeru currenti, e mutivu di univuca e funnuta spirazzioni ntâ littiratura e ntî l'arti»


Ma chi è ca è ca teni spartuti chiddi ca hanu nasciutu o stanu ntâ Sicilia, 'n cunfrontu a chiddi di l'àutri pupulazzioni di l'Italia miridiunali?

Li tradizzioni dâ Sicilia sunu tutt'oi ancora vivi e mantinuti, cchiossai ntê paisi ca ntê cità. Sti tradizzioni, tantu assai particulari, ancucchiati ô carattiri tipicu dâ vita di n'òmu sicilianu, hana spummintatu ntô cursu dê sèculi nu stiriotipu ca veni canusciutu a palòri cu nomu sicilianità.

La famigghia siciliana è furmata ô sòlitu di nu gruppu assai largu di pirsuni ca cumprenni macari li cucìni cchiù luntani, ma assai raramenti è chiuduta dintra idda stissa. È beddu e spargiutu l'usu di fari granni rimpatriati pî manciari, suprattuttu pê festi cchiù sintuti e di stàti. L'orari sunu assai cchiù spustati 'n cunfrontu ô Nord Italia, s'arriva a pranzari macari ê dui dû pumiriggiu e cinari a bbêri ê 9-10 ntâ bedda staciuni. Na carattiristica particulari è chidda di trattanirisi ô tavulu macari doppu ca s'hà finutu di manciari, pi parrari, cuntarisi avvinimenti particulari e cosi di tutti li jorna. Lu àutu senzu dâ famigghia e di l'unuri, lu rispettu e la sacralità dê fimmini e dâ fimminilità, ma macari l'attaccamentu â pròpia terra, la tiatralità dê mòssi e di l'atti, lu àutu senzu di l'uspitalità, la suspittusità e la ghilusìa, sunu certiduni di l'àutri carattiristichi tipichi dê Siciliani.

Sî lu riggista Michael Cimino ntô 1987 dèsi lu titulu di The Sicilian (Lu Sicilianu) â vicenna dû cèlibbri bannutu sicilianu Turi Giulianu, ca ntô 1943 passau ntô menzu, ca sò spriggiudicata e cuntruversa fiùra criminali, â Stòria Siciliana, Marcu Tulliu Ciciruni fa di tutti li ciura nu mazzu e vidi li Siciliani comu "pirsuni nfami e suspittusi, nasciuti pê scèrri", pi appòi difinnìrli contra lu malu cuvèrnu di Verri.

Giuvanni Maria Cecchi addifinìsci, di sò, li Siciliani:

« Càudi amici e tinti nimici, suggetti a udiarisi, mmiriùsi e ccâ lingua vilinusa, di senzu siccu, atti a nzignarisi li cosi cu facilità, e ntî ogni upirazzioni usunu èssiri nfami. »


L'òmu sicilianu pubblicizzatu ntê film dû vintesimu sèculu, chi nti l'immagginariu cullittivu pò essiri rapprisintatu di sta fotu, si vidi cchiù raramenti.

Lu crisiasticu di urìggini francisa Petru di Blois, arcidiacunu di Londra e unu dê cchiù canusciuti umanistisèculu XI, ntî na litra nnirizzata all'arciviscuvu di Missina, lu ngrisi Richard Palerm ci dicia:

« La Sicilia ni diprima pô èssiru tintu dê sò abbitanti ô puntu ca a mia para udiusa e quasi inabbitabbili, comu macari li friquenti vilinusi malantrinirìi, unni lu granni putìri dû pòpulu metti li nostri genti, pâ sò disarmata simpricità, 'n cuntinuu piriculu. Cui, ju mi spìu, pò stari nôn locu unni a parti ogni aùtra custrizzioni, li muntagni stissi svòmicunu 'n cuntinuazzioni ciammi nfirnali e fitusu zurfu? Picchì ccà cirtamenti, s'attrova la trasuta pi lu nfernu... unni l'òmini sunu jittati â terra e scinnunu ancora vivi ntê riggiuni di Satana. A chistu ccà vulissa agghiùnciri ca,comu è scrivutu ntê libbra dâ scienza, li abbitanti di l'ìsuli sunu, ntâ megghia parti, genti tinti e quinni li abitanti dâ Sicilia sunu fàusi amici e, a mucciuni, spriggiudicati traditura. Ntî tia 'n Sicilia, carissimu Patri, nun tornu mai cchiù. La Nghirterra mi fa manciari 'n manèra duci a mia vecchiu comu fici cu tia picciriddu. Tu cchiuttosto avissutu a lassari ssâ terra muntagnusa e mustrusa pi turnari ô duci ciàuru dâ tò terra natali. Vatinni, patri, di ssî muntagni ca ruvesciunu ciammi e talìa cu suspittizza â terra dû Mungibbeddu, pi fari 'n manèra ca li riggiuni nfirnali nun pigghiunu la tò morti »


Fernand Braudel, stòricu e diritturi di di l' Annales francisi hà difinutu la Sicilia comu nu cuntinenti 'n miniatura, nu micrucosmu ca cogghi 'n formi miniaturizzati ma ca metti la rìdità di na stòria lunchissima e cumplicata, ntô mentri Giuseppi Tomasi di Lampedusa ntô rumanzu Il Gattopardo susteni ca lu sicilianu è incanciabbili e nun fruinzabbili dâ stòria. La Sicilia - è lu pinzeru dû scritturi - è addistinata a ristari accussì comu è, senza ca ntî idda ponu spuntari canciamenti. Lu prutagunista dû Gattopardo, lu Principi Salina, dicia tutta l'aria ncantata dô rumanzu ntî na sula sintenza:

« Tuttu chistu nun avissi putìri durari; pirò durirà, sempri; lu sempri umanu, bonuntisu, nu sèculu, dui sèculi ...; e doppu sarrà diversu, ma peggiu. Niautri fummu li Gattupardi, li Liuna; chiddi ca ni vènunu a sustutuiri sarrannu li sciacalletti, li jeni; e tutti pari Gattupardi, sciacalli e pècuri ni cuntinuammu a cridirini lu sali dâ terra. »


Bannera Siciliana

Giuvanni Falconi scrivìu:

« È lu sìmmulu di n'idintità: pâ Sicilia pâ nostra stòria. Niàutri hama avutu cinqucentu anni di fiudalesimu. Si ni rinnissumu cuntu ca lu sicilianu è prima di tuttu sicilianu, appoi dutturi, avvucatu o pulizziottu, si capissi già megghiu. »


Lu filosufu Manlio Sgalambro, auturi di l'òpira lirica Lu Cavaleri di l'Intellettu didicata a Fidiricu II di Svevia ntî l'uttavu cintanariu dâ sò nasciuta (Jesi, 26 di dicèmmiru 1194), rializzata nzèmmula ô musicista Francu Battiatu, ntâ ntruduzzioni Tiurìa dâ Sicilia dicia:

« Lu sintimentu insulari è nu scurusu colpu a bbêri l'estinzioni. La tristizza di stari ntî n'ìsula, comu manèra di stari fa capìri la mpussibilità di scapparicci comu sintimentu primurdiali. La vuluntà di scumparìri è l'essenza esuterica dâ Sicilia. Pi fari 'n manèra ca ogni isulanu nun avissa vulutu nasciri, idda stavi comu cu è ca nun vulissi stari. La stòria ci passa ô quantu cchê sò udiusi scrusci. Ma darrèri lu tummulari di l'apparenza s'ammuccia na funnuta càrma. Vanità dê vanità è ogni stòria! La prisenza dâ catastrufi ntî àrma siciliana s'hà esprimi ntê sò idiali viggitali, ntô sò taedium stòricu, spèci ntô Nirvana. La Sicilia esisti sulu comu finòminu stòricu. Sulu ntô mumentu cuntenti di l'arti chist'ìsula è vera. »


Li centu Sicilii di Bufalinu[cancia | cancia la surgenti]

Gisuardu Bufalinu

Gisuardu Bufalinu, granni canuscituri dâ Sicilia e dâ sicilianità, ntô cuntu L'isola plurale, nisciutu dâ cugghiuta Cere perse, hà diliniatu chiossai di ogni àutru li carattiristichi funnamintali dê siciliani, la timpiranza e li tindenzi, causati di ragghiuni stòrichi, climatichi e insulari.

« […] C'è na Sicilia “babba”, zoè càrma, nzinu a parìri stùpita; na Sicilia “sperta”, zoè nfamia, pratica ê cchiù cutidiani usi dâ viulenza e dâ truffa. C'è na Sicilia lagnusa, una dinamica; una ca si cunzuma ntâ tristizza dâ ròbba, una ca canta la vita comu nu cupioni di carnaluvari; una, pi finiri, ca si sporgi di nu crinali di ventu ntî nu supravvèniri di n'alluciatu dilìriu…

Tanti Sicilii, picchì? Picchì la Sicilia ha avutu la sorti d'attruvarisi a fari di cirnèra ntê sèculi ntra la granni cultura uccidintali e li tintazzioni dû disertu e dû suli, ntra la ragghiuni e la maggìa, li timpesti dû sintimentu e li scirocchi dâ passioni. Soffri, la Sicilia, di n'eccessu d’idintità, né sacciu si fussi nu beni o fussi nu malu. Cettu ca pi cu è ca ci nascìu dura picca l’alligrìa di sentirisi assittatu ntô uddìcu dû munnu, veni a trasiri prestu la suffirenza di nun sapìri sprugghiari ntra milli curvi e ntrizzati di sancu lu filu dû pròpiu distinu.
Capìri la Sicilia significa dunqui pôn sicilianu capìri iddu stissu, assulvirisi o cunnannàrisi. Ma significa, anzèmi, difinìri la quistioni funnamintali ca n'assiputa, lu tramutu ntra claustrufubbìa e claustrufilìa, ntra odiu e amuri di clausura, secunnu ca ci provi l’espatriu o ni prèji la risirvatizza di na tana, la siduzzioni di cunnùciri la vita cu nu vizziu sulitariu. L’insularità, vogghiu diri, nun è na chiusura sulu giugrafica, ma si ni porta appressu àutri: dâ pruvincia, dâ famigghia, dâ càmmira, dû sò stissu còri. Di ccà lu nostru urgogghiu, la suspittusità, lu pudori; e lu senzu di èssiri diversi.
[…] Ogni sicilianu è, di fattu, na irripitibbili ambiguità psiculòggica e murali. Accussì comu l’ìsula tutta para è n'ammiscata di luttu e di luci. Unni è cchiù niuru lu luttu, ccà dintra è cchiù culpevuli la luci, e fa parìri incridibbili, inaccittabbili la morti. Ntî àutri banni la morti pò forsi giustificarisi comu lu risurtatu naturali d’ogni prucidimentu biologgico; ccà cumpari comu nu piccatu, na mmìria dê divinità.
Di sta supirchirìa dû mòriri pigghia forma lu pissimismu isulanu, e cu iddu lu lussu fùnibbri dê custumi e dê palòri; di ccà nasciunu li sapura scurati di tossicu ca lassa ntâ vucca l’amuri. Si tratta di nu pissimismu dâ ragghiunu, unni quasi sempri s’accumpagna nu pissimismu dâ vuluntà.[…]
Lu risurtatu di tuttu chistu, quannu di l’ìsula nun s'arrinesci o nun si vòli scappari, è na passiunali sulitudini. S'havi nu beddu parrari – ju pi primu – ca la Sicilia pigghia a divintari Italia (si nun è cchiù veru, comu quarchi saggiu sustèni, lu cuntrariu). 'N com'ora l’ìsula cuntinua a rizzarisi ntô mari comu nu porcuspinu, cchê sò spini minazzusi, li cunfetturi tènniri, li girsumina d’Arabbia, li cutedda, li lupari. Spummintannusi li jorna comu mumenti di cuntinuu tiatru, farsa, traggedia o Grand-Guignol. Ogni uccasioni è bona, dû cumìzziu â partita di palluni, dâ verra dê santi â briscula ntî nu barru.
Nzinu a ddâ varianti pirsiviranti dâ liturgìa scenica ca è la mafia, ca ntra li sò milli maschiri, pussedi macari chista: di allianza simmulica e fratastra rituali, nutruta di scurizza e ntô stissu tempu pratica a mantinirisi senza li luci dû parcuscenicu.

[…] Nun è tuttu, ci sunu àutri Sicilii, nun finisciu mai di cuntalli. »


Vuci cunzigghiati[cancia | cancia la surgenti]