Sicilia (fàula)

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.

A li tempi antichi, c'era un Re ca rignava supra un granni e riccu tirritòriu ca s'attruvava a urienti dû mari meditirràniu. Campava nta nu splinnenti casteddu nzemi cu la Riggina, sò muggheri, e cu la Rigginotta, la sò ùnica figghia assai vuluta beni.
Un jornu s'appisintò a la corti na vecchia magara e chirumanti ca vinni accugghiuta, accussì com'èranu l'òrdini di ddu Re gintili, cu curtisìa e tanti rivirenzi. Lu Re, ca ci piaci ascutari a li prufeti e a li nduvini, la manna sùbbitu a chiamari e ci òrdina di liggìricci la manu di sò figghia.
La chirumanti talìa pri tantu tempu la manu dilicata di la Rigginotta, appoi l'alluntana, chiudi l'occhi e accala la testa, pri cuncintràrisi e pinzari. Lu Re voli sapiri sùbbitu zoccu vitti la viggenti ntâ manu di sò figghia:
- «Parra ! Ti òrdinu di rivilari tuttu chiddu ca hai liggiutu attraversu li lìnii dâ manu di mè figghia.»
- «Si è chistu chiddu ca vuliti, Maistati, non vi pozzu scanzari di lu duluri pri zoccu ora vaiu dicennu, ma, ntô stissu tempu, vi rivelu macari chi hà èssiri fattu pâ sarvizza. Pricisamenti tra tri anni e un jornu, un nimicu assai putenti veni a circari la Rigginotta, vostra figghia. Contr'a iddu non servi a nenti armari li surdati e raffurzari li difisi: iddu è assai assai forti e quannu veni, veni comu a nu trimotu, si pigghia a vostra figghia e vui non la viditi cchiui. Pirò, si mannati a la vostra picciridda nta l'Îsula dô focu, la Rigginotta attrova la sarvizza!»

Lu Re e la Riggina non hannu cchiù paci. Pri tanti jorna e simani e misi, arrèstanu, senza vidiri a nuddu, intra na stanza pri pinzari e studiari comu fari p'alluntanari pri tempu la Rigginotta. A la fini, fannu priparari na varca bedda risistenti, non tantu granni e mancu nica, incuta di manciari e di vìviri c'avìa abbastari pri n'annu. Mèttunu la figghia supra sta varca e ci dùnunu la binidizzioni. Ci penza lu ventu a ammuttari la varca pâ caminata ammeri a l'Ìsula unni c'è la cchiù granni muntagna cu d'intra lu focu. Lu nimicu non havi nuddu puteri supra a dd'ìsula. Lu Re e la Riggina arrinunzianu ô sò beni cchiù granni, e ci dùnunu a la figghia la vita pâ secunna vota.

Nu ventu duci ciùscia agghiri òvist e manteni la rotta, lu mari è na picca ncrispatu, lu celu è lìmpiu. Di notti, si nun c'è luna, ci sunnu sempri li stiddi ca dùnunu luci. La Rigginotta è tranquilla, picchì la chirumanti e li sò ginitura ponnu vuliri sulu lu sò beni.
Na notti, la picciotta vidi di luntanu na strana luci ca non è data nè dâ luna e mancu dê stiddi. Varda li lampi russi e si ncanta a taliàrili nzinu a quannu l'occhi si ci chiùdunu. A l'agghiurnari grapi l'occhi e arresta maravigghiata d'attruvàrisi attagghiu a na muntagna maistusa, ca manna fumu. Lu viaggiu di n'annu sta pri finiri e lu ventu gintili ammutta la varca nta n'approdu riparatu. La rigginotta scinni ntâ spiaggia e talìa d'avanti a idda dda terra scanusciuta. La muntagna di focu, nìura contr'a lu celu azzurru, è lu sò rifirimentu. Accumincia a caminari ntâ rina senza nuddu scantu. E' na jurnata di suli e l'ària è lìmpia. L'occhi ponnu abbrazzari tuttu lu paisaggiu ntornu e taliari macari luntanu, versu la muntagna. Lassa la spiaggia e camina ammenzu a na viggitazzioni ricca di culura di tutti li maneri e ca manna ciàuri ntenzi e dilicati ca non avìa mai sintutu.

Camina, camina, a un certu puntu senti tanti campaneddi e vidi na para di picureddi; appoi talìa megghiu ntornu e vidi ca sunnu un greggi e c'è nu picciottu ca aspetta di èssiri taliatu e ci arridi a la carusa. Quannu l'occhi s'ancòntranu, li dui s'avvicìnanu cu tranquillità, si salùtanu e sùbbitu addivèntanu amici. La rigginotta havi dâ matinata ca camina e ora ca lu jornu và versu a lu scurari, ci duna cu piaciri la sò manu ô pastureddu. Si lassa purtari arredi a li pècuri pâ strata dâ turnata â casa. Lu pasturi la prisenta ê sò vecchi ginitura ca l'accògghiunu cu assai affettu. Lu pasturi è filici d'aviri ncuntratu na picciotta acussì bedda; la rigginotta si senti cunsulata, doppu tantu tempu sula, pri stu cumpagnu tantu divotu; li ginitura di iddu sunnu ficilicìssimi pri ssu ncontru.
Pàssanu tanti jorna e li dui picciotti pòrtanu nzemi li pècuri ô pàsculu supra li pinnici dâ muntagna ca jetta focu; idda si ncanta a cuntimplari la ricchizza di l'erva e di la viggitazzioni ca si stenni nzinu ô mari.
- «Lu focu dû vurcanu» ci spieca lu pasturi -«distruggi pri ri-criari. Si isa dû crateri a forma di culonna ca, appoi, si grapi pri cascari tuttu ntornu. Dû crateri scìnninu ciumi di focu. Lu spittàculu dâ lava nfucata è spavintusu e affascinanti. Ma ddu focu, ca distruggi zoccu ncontra, cô passari dê sèculi, addiventa un tirrenu tra li cchiù ricchi pâ viggitazzioni»
- «Lu mè nimicu murtali, avissi distruggiutu lu regnu di mè patri, si m'avissi attruvatu e avissi lassatu arredi a iddu lu disertu.» Ci dici la carusa cu malincunìa.
- «Ogni mpidimentu è giuvamentu ! Tu non ti n'avissi fujuta di iddu e non avvissi vinuta ccà, nti mia, nta la mè Ìsula dû focu. Nta sta terra pri tia nova, luminusa e accugghienti, t'addumannu di'addivintari la mè spusa. Talìa ca, ortri è mè ginitura, nun ci sunnu àutri abbitanti ? Na pistilenza siminau la morti. Nuatri ci purtamu n'àutra vota la vita !»

Nu picciuni viaggiaturi veni mannatu versu urienti, a purtari la nutizzia ô Re e a la Riggina ca sò figghia attruvau l'Ìsula dô focu e l'amuri. Lu picciuni torna arredi e havi nta un pedi attaccatu n'aneddu prizziusu e ntô beccu la longa piuma janca, mannati pri rijalu dê ginitura dâ Rigginotta.
Lu spusalizziu si fà a l'apertu. Mentri tutti quattru si sèntunu comu suspinnuti ntra la terra e lu mari, lu pasturi dici sti palori: - «Nuatri nun avemu ancora pinzatu di dari û nomu a la nostra Ìsula. Ora, jù vulissi unurari la mè spusa e nzemi la terra unni campamu, addumannannu a li mè ginitura lu pirmessu di chiamari l'Ìsula cô nomu di me muggheri.»
- «Comu ti chiami ? Comu ti chiami ?» addumànnanu curiusi li ginitura.
E la carusa, ca nzinu a ora non hà rilivatu lu sò nomu pô scantu dû nimicu murtali, dici:
- «Sugnu la principessa Sicilia
- «Sicilia ! Sicilia ! » dìciunu tutti cuntenti nzemi.

L'Ìsula vinni chiamata cu un nomu principescu ca si pò diri sulu grapennu li labbra a un surrisu.

Funti[cancia | cancia la surgenti]

L. e M. Borelli, Leggende e racconti italiani, Vanni, New York 1968
(traduciuta 'n sicilianu pâ wikipedia siciliana).