Saladinu

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Statua di Saladinu

Saladinu ('n àrabbu: صلاح الدين ابن أيّوب, Salāh al-Dīn ibn Ayyūb; 1137 o 1138-1193), fu nu granni cunnutteru curdu mussurmanu e funnaturi dâ dinastìa ayyubbidi 'n Eggittu, misusi 'n luci ô sirvizziu di Nūr al-Dīn ibn Zankī.

Biografìa[cancia | cancia la surgenti]

Di picciottu studiau a loncu e cu brillanti risurtati tantu matèrii giurìdichi quantu littirarii, secùnnu nu schema affirmatusi nta l'àmmitu islàmicu, sècunnu cui cu era chiamatu a cuvirnari avìa a prisintàrisi cu n'òttimu curredu canuscitivu a li propi sudditi.
Ntrasìu nundimenu a lu sirvizziu dâ famigghia zangidi nta l'area sittintriunali siro-irachena dâ Jazzira. Cu sô patri Ayyūb e cu sô zu Shīrkūh, acquisìu n'òttima priparazzioni videmma militari, puru siddu pari ch'iddu prifirissi lu studiu dû quali si sintìa particularmenti attrattu.
Fu mannatu di Nuranninu ô siquutu dû zu ntô tiatru palistinisi, tannu cuntisu di Cruciati, Fatimidi, Sirgiuchidi e dûn variu nùmmuru di signuri lucali.Ntô cursu di na spidizzioni vitturiusa dû zu 'n Eggittu fu chiamatu a succidìricci nun appena chistu murìu 'n modu inattisu. Divinni 'n tali modu, iddu sunnita, lu vizir di l'ùrtimi Imàm fatimidi, sciiti-ismailiti.
 morti di Nuranninu, di cui iddu era ristatu vassallu, nizziau la sô pirsunali òpira di cunquista di l'area siro-palistinisa e eggizziana.
Tra la II Cruciata e la III Cruciata arriniscìu a pigghiari lu cuntrollu di Damascu (1174), d'Aleppu (1183) e di Mossul (1186). Attaccau quinni lu Regnu di Girusalemmi e, grazzî â nzipienti firnicia aggrissiva dû Riggenti dû regnu Guidu di Lusignanu, di Rinardu di Chatillon, di Honfroi II di Toron e di lu novu Patriarca Eracliu, arcivìscuvu di Cisarea - c'avìanu arrinisciuti a vanificari l'assinnata lìnia stratèggica dû difuntu reghi libbrusu di Girusalemmi, Barduvini IV, urientata a n'accordu chî forzi musurmani di l'area - Saladinu arriniscìu a cògghiri na scaccianti vittoria lu 4 di giugnettu di 1187 ê Corni di Hattin, ca ci grapìu la strata pâ ricunquista di Girusalemmi, rializzata lu 2 d'uttùviru di 1187. La Citati Santa nun fu suttaposta a li ccidi c'avìanu mmeci carattirizzatu la cunquista cristiana ntô 1099 e la fama di firocia, armenu 'n Italia, ci dirivau cchiù c'àutru dâ raritati di na figurina didicatacci (Lu firoci Saladinu), stampata dâ casa alimintari Liebig pûn sô cuncursu ca ncuntrau vastu successu tra li cunzumatura.
Sutta lu sô putiri tummaru appoi àutri citati cristiani d'Outremer, comu Giaffa, Beirut e San Giuvanni d'Acri, st'ùrtimu addivintatu lu principali centru di risistenza 'n gradu di risistiri a l'avanzata mussurmana ancora pi circa 90 anni.
Scunfiggiutu di Riccardu Cori di Liuni a Arsuf happi cû suvranu plantagginetu rapporti di stima ma lu reghi di Ngriterra nun ristau 'n Terra Santa abbastanti a longu pi mèttiri a fruttu li sô ndubbii qualitati guirreri.
Danti difinìu Saladinu "grannu spìritu nun tuccatu di Diu", cullucannu l'ùmmira dû surtanu ntô Limmu, allatu a l'eroi e a l'antichi saggi ca nun avìanu pututu sufruiri dâ Sarvizza pridicata di Gesù Cristu.

Talìa puru[cancia | cancia la surgenti]