Friedrich Nietzsche

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Nietzsche fotografatu ntô 1882 a Naumburg.

Fidiricu Gugghiermu Nietzsche (Tudiscu: Friedrich Wilhelm; Röcken, 15 di uttùviru 1844 - Weimar 25 di austu 1900) fu nu filòsufu, criticu curturali, musicista, pueta e filòlugu tudiscu, lu sò travagghiu appi na granni nfluenza ntâ filòsufia di oi. [1] [2] [3] [4] [5] Accumminzau comu filòlugu classicu, fu lu cchiù giùvini chi mai appi la cattidra di Filoluggìa Classica nta l'Univirsitati di Basilea, ntô 1869 quannu iddu aveva 24 anni.[6] Nietzsche lassau ntô 1879 pi prubblemi di saluti chi tinni pi la majuri parti dâ sò vita; finìu casi tuttu lu cori dâ sò opira ntî deci anni siquenti.[7] Ntô 1889, a 44 anni, cullassau e doppu zò appi na cumpleta pirduta dî sò facurtà dâ capu. Campau l'anni ristanti ntâ cura di la matri finu â sò morti ntô 1897 e doppu câ sò soru Elisabbetta Förster-Nietzsche. Nietzsche murìu ntô 1900.[8]

Nti l'òpri di Nietzsche avemu pulemica filosòfica, puisìa, critica curturali e narrativa, accumpagnati cu citazzioni e irunìa.[9] Ntî principali banni di la sò filusufìa tinemu la sò critica radicali di la virità, cu lu pruspittivismu; na critica genialòggica di la riliggiuni e la morali cristiana e quinni la tiurìa di la morali patruni-schiavu;[10][11] lu diri di sì estèticu a l'esistenza cuntru la "morti di Diu" e la granni crisi dû nichilismu;[12] l'idea di forzi apollinìi e dionisiachi; e capiri l'èssiri umanu comu nu nzemi di vogghi una cuntru l'autra, quisti chiamati vogghia di putiri.[13] Iddu è puru lu nvinturi di idee nfluenti comu lu Superomu e l'Eternu ritornu. [14][15] Nti li sò urtimi òpri, addivintau sempri di cchiù aggitatu supra li capacitati criativi di l'indivìduu, dì vinciri norma morali e curturali, pì criari novi valuri e pâ saluti estetica.[16] Ntû corpus di la sò opra parrau di nu granni nzemi d'argumenti, comu l'arti, la filologgìa, la storia, la riliggiuni, la traggèdia, la curtura, la scienza, e fu nfluenzatu ntî primi tempi di pirsunaggi comu lu filòsufu Arturu Schopenhauer,[17] u musicista Riccardu Wagner,[18] e lu scritturi Giuvanni Wolfgang von Goethe.[19]

Doppu sâ morti, sò soru Elisabbetta addivintau a patruna e editura di li manuscritti di Nietzsche. Idda canciau li sò manoscritti chi n'eranu ancora stati pubblicati, accusì ca putissiru serviri pâ sò idiologgìa nazziunalistica tudisca, spissu cuntraddicennu e livannu li pinsieri d'iddu, pirchì eranu chiaramenti cuntru l'antisimitismu e lu nazziunalismu. Grazzi a li virsioni di idda, l'òpra di Nietzsche fu missa nzemi ô Nazzismu e lu Fascismu;[20] studiusi di lu ventèsimu seculu foru cuntru quisti assuciazzioni, e novi edizzioni curriggiuti foru n picca tempu dispunibbili. Lu pensieru di Nietzsche appi novu successu nti l'anni sissanta, e li sò idee hannu di allura avutu na granni diffusioni ntra li filòsufi di dui secoli. Particularmenti nti scoli di la filosufìa continentali, comu l'esistenzialismu, lu postmudernismu e lu poststrutturalismu, ma puru nta l'arte, la psicoluggìa, la pulìtica e a curtura populari.[21][22][23][24][25]

Vita[cancia | cancia la surgenti]

Giuvintù (1844-1869)[cancia | cancia la surgenti]

Casa di nàscita e cresia unni Nietzsche fu battizzatu.

Nascìu lu 15 uttùviru di lu 1844, criscìu ntû paisi di Röcken (ora parti di Lützen) vicinu Lipsia, ntâ Pruvincia dâ Sassonia, Regnu di Prussia. Pigghìau lu nomu di Fidiricu Gugghiermu IV di Prussia, pirchì faceva 49 anni nti lu jornu di la nàscita di Nietzsche (Nietzsche doppu livirà lu sò secunnu nomu Gugghiermu).[26] Li ginituri di Nietzsche, Carru Luduvicu Nietzsche (1813-1849), nu prèviti luteranu e prufissuri; e Francisca Nietzsche (prima di maritarsi Oehler) (1826-1897), appiru lu matrimoniu ntû 1843, l'annu prima di la nàscita di lu sò figghiu. Appiru dui àutri figghi: na fìmmina, Elisabbetta Förster-Nietzsche, nasciuta ntû 1846; e nu secunnu màsculu, Luduvicu Giuseppi, nasciutu ntû 1848. Lu patri di Nietzsche murìu pi na malatìa dû ciriveddu lu 1849; Luduvicu Giuseppi murìu sei misi doppu a dui anni.[27] La famigghia vissi 'n seguitu a Naumburg, unni camparu cu la nanna di la matri e li dù sori nun maritati dû patri. Doppu la morti di la nanna di Nietzsche ntû 1856, la famigghia campau nti la casa d'iddi, ora Nietzsche-Haus, nu museu e nu centru di studi supra a Nietzsche.

Nietzsche studiau prima nta na scola pi carusi e doppu nta na scola privata, unni addivintau amicu cu Gustavu Krug e Gugghiermu Pinder, tutti e tri di famigghi assai rispittati. Documenti accademici di una dî scoli unni Nietzsche studiau, dìcunu chi iddu era assai bravu ntâ tiuluggìa dû Cristianèsimu[28]

Lu 1854, accumminzau a studiari ntû Domgymnasium in Naumburg. Pirchì lu sò patri travagghiau pi lu statu (comu prèviti) a chidda ora orfanu Nietzsche fu data la pussibbilitati di studiari a Schulpforta, arricanusciutu ntirnazziunalmenti (la tiurìa chi Nietzsche fu misu ddà pi la sò cumpitenza accademica, fu dimustrata sbagghiata: li sò voti nun eranu vicini a li cchiù àuti dâ classi.[29]

Prufissuri a Basilea (1869-1878)[cancia | cancia la surgenti]

Filòsufu nnipinnenti (1879-1888)[cancia | cancia la surgenti]

Malatìa dâ capu e morti (1889-1900)[cancia | cancia la surgenti]

Citatinanza, nazziunalitati e etnia[cancia | cancia la surgenti]

Relazioni e sessualitati[cancia | cancia la surgenti]

Musicista[cancia | cancia la surgenti]

Filòsufia[cancia | cancia la surgenti]

Apolliniu e Dionisiacu[cancia | cancia la surgenti]

Pruspittivismu[cancia | cancia la surgenti]

La "rivota dî schiavi" ntâ morali[cancia | cancia la surgenti]

Morti di Diu e nichilismu[cancia | cancia la surgenti]

Vogghia di putiri[cancia | cancia la surgenti]

Eternu ritornu[cancia | cancia la surgenti]

Superomu[cancia | cancia la surgenti]

Critica dâ curtura di massa[cancia | cancia la surgenti]

Littura e nfluenza[cancia | cancia la surgenti]

La casa di Nietzsche in Sils im Engadin/Segl.

Nu filòlugu pì prufissioni, Nietzsche tinni na canoscenza cumpleta dâ Filusufìa Greca. Studiau Kant, Platuni, Mill, Schopenhauer e Spir,[30] chi addivintirannu li principali nimici ntâ sò filusufìa, e doppu Baruch Spinoza, chi iddu videva comu sò "precursori" ntî assai banni[31] ma comu na pirsunificazzioni di l'"idiali dì monaci" nti autri. Comunqui, Nietzsche parrava di Kant comu di nu "fanaticu morali", Platuni comu "noiosu", Mill nu "caputosta", e di Spinoza, dissi: "Quanta timidizza e dibbulizza quista mascara di nu malatu priggiuneru tradisci?"[32] Nta na banna simili scrissi di George Eliot.[33]

Lu capiri e redità[cancia | cancia la surgenti]

Òpri[cancia | cancia la surgenti]

La Liggi cuntru lu cristianèsimu, dû manuscrittu urigginali di L'Anticristu.

Talìa puru[cancia | cancia la surgenti]

Rifirenzi[cancia | cancia la surgenti]

  1. Magnus, Bernd (2020) [1999]. "Friedrich Nietzsche". Encyclopædia Britannica.
  2. Wilkerson, Dale. 14 October 2015. "Friedrich Nietzsche." The Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002.
  3. Belliotti, Raymond A. 2013. Jesus or Nietzsche: How Should We Live Our Lives?. Rodopi. pp. 195–201.
  4. Russell, Bertrand (1945). A History of Western Philosophy. New York: Simon and Schuster. pp. 766, 770. ISBN 978-0-671-20158-6.
  5. Wicks, Robert. [1997] 2011. "Friedrich Nietzsche." Stanford Encyclopedia of Philosophy, edited by E. N. Zalta. Retrieved 6 October 2011.
  6. Anderson, R. Lanier (17 March 2017). "Friedrich Nietzsche". Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University.
  7. Brobjer, Thomas. 2008. Nietzsche's Philosophical Context: An Intellectual Biography. p. 42. University of Illinois Press.
  8. Matthews, Robert. 4 May 2003. "'Madness' of Nietzsche was cancer not syphilis." The Daily Telegraph.
  9. McKinnon, A. M. 2012. "Metaphors in and for the Sociology of Religion: Towards a Theory after Nietzsche." Journal of Contemporary Religion 27(2):203–16.
  10. Wilkerson, Dale. 14 October 2015. "Friedrich Nietzsche." The Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002.
  11. Nietzsche, Friedrich. 1888. "Four Great Errors." In Twilight of the Idols, translated by W. Kaufmann and R. J. Hollingdale.
  12. Wilkerson, Dale. 14 October 2015. "Friedrich Nietzsche." The Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002.
  13. Gemes, K., and J. Richardson. 2013. "The Duality of Nietzsche's Theory of the Will to Power: The Psychological and Cosmological Aspects." Pp. 177–78 in The Oxford Handbook of Nietzsche. Oxford: Oxford University Press.
  14. Lampert, Laurence (1986). Nietzsche's teaching: an interpretation of Thus spoke Zarathustra. New Haven: Yale University Press. ISBN 978-0-300-04430-0. OCLC 13497182.
  15. Bowman, William (2016). Friedrich Nietzsche: Herald of a New Era. Hazar Press. pp. 39–59. ISBN 978-0-9975703-0-4.
  16. Wicks, Robert. [1997] 2011. "Friedrich Nietzsche." Stanford Encyclopedia of Philosophy, edited by E. N. Zalta. Retrieved 6 October 2011.
  17. Dale Wilkerson. "Friedrich Nietzsche". Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002. Retrieved 9 April 2018.
  18. Dale Wilkerson. "Friedrich Nietzsche". Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002. Retrieved 9 April 2018.
  19. Dale Wilkerson. "Friedrich Nietzsche". Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002. Retrieved 9 April 2018.
  20. Golomb, Jacob, and Robert S. Wistrich, eds. 2002. Nietzsche, Godfather of Fascism?: On the Uses and Abuses of a Philosophy. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  21. Belliotti, Raymond A. 2013. Jesus or Nietzsche: How Should We Live Our Lives?. Rodopi. pp. 195–201.
  22. Russell, Bertrand (1945). A History of Western Philosophy. New York: Simon and Schuster. pp. 766, 770. ISBN 978-0-671-20158-6.
  23. Wicks, Robert. [1997] 2011. "Friedrich Nietzsche." Stanford Encyclopedia of Philosophy, edited by E. N. Zalta. Retrieved 6 October 2011.
  24. Constable, Marianne. 1994. "Genealogy and Jurisprudence: Nietzsche, Nihilism, and the Social Scientification of Law." Law & Social Inquiry 19(3):551–90.
  25. Sanford, John (5 June 2001). "100 years after death, Nietzsche's popularity keeps growing". Stanford News. Stanford News Service.
  26. Kaufmann 1974, p. 22.
  27. Wicks, Robert (2014). Zalta, Edward N. (ed.). Friedrich Nietzsche (Winter 2014 ed.).
  28. "Friedrich Nietzsche". Human, All Too Human. BBC Documentary. 1999. Retrieved 16 October 2019 – via Columbia College.
  29. Brobjer, Thomas H. (2008). "Why Did Nietzsche Receive a Scholarship to Study at Schulpforta?". Nietzsche-Studien. 30: 322–27.
  30. Brobjer, Thomas. "Nietzsche's Reading and Private Library, 1885–1889". Journal of History of Ideas.
  31. "Littira pì Franz Overbeck, 30 di giugnettu 1881"
  32. Russell 2004, pp. 693–97.
  33. Joudrey, Thomas J. (2017). "The Defects of Perfectionism: Nietzsche, Eliot, and the Irrevocability of Wrong". Philological Quarterly. 96 (1): 77–104.

Liami di fora[cancia | cancia la surgenti]

Pi sapiri chiossai[cancia | cancia la surgenti]

  • Babich, Babette E. (1994), Nietzsche's Philosophy of Science, Albany: State University of New York Press.
  • Baird, Forrest E; Kaufmann, Walter (2008). From Plato to Derrida. Upper Saddle River, NJ: Pearson Prentice Hall. pp. 1011–38. ISBN 978-0-13-158591-1.
  • Benson, Bruce Ellis (2007). Pious Nietzsche: Decadence and Dionysian Faith. Indiana University Press. p. 296.
  • Breitschmid, Markus, Der bauende Geist. Friedrich Nietzsche und die Architektur. Lucerne: Quart Verlag, 2001, ISBN 3-907631-23-4
  • Breitschmid, Markus, Nietzsche's Denkraum. Zurich: Edition Didacta, 2006, Hardcover Edition: ISBN 978-3-033-01206-6; Paperback Edition: ISBN 978-3-033-01148-9
  • Brinton, Crane, Nietzsche. (Cambridge, MA: Harvard University Press, 1941; reprint with a new preface, epilogue, and bibliography, New York: Harper Torchbooks/The Academy Library, 1965.)
  • Brunger, Jeremy. 2015. "Public Opinions, Private Laziness: The Epistemological Break in Nietzsche. Numero Cinq magazine (August).
  • Corriero, Emilio Carlo, Nietzsche oltre l'abisso. Declinazioni italiane della 'morte di Dio', Marco Valerio, Torino, 2007
  • Dod, Elmar, "Der unheimlichste Gast. Die Philosophie des Nihilismus". Marburg: Tectum Verlag 2013. ISBN 978-3-8288-3107-0. "Der unheimlichste Gast wird heimisch. Die Philosophie des Nihilismus – Evidenzen der Einbildungskraft". (Wissenschaftliche Beiträge Philosophie Bd. 32) Baden – Baden 2019 ISBN 978-3-8288-4185-7
  • Eilon, Eli. Nietzsche's Principle of Abundance as Guiding Aesthetic Value. Nietzsche-Studien, December 2001 (30). pp. 200–21.
  • Gemes, Ken; May, Simon, eds. (2002). Nietzsche on Freedom and Autonomy. Oxford University Press.
  • Golan, Zev. God, Man , and Nietzsche: A Startling Dialogue between Judaism and Modern Philosophers (iUniverse, 2007).
  • Hunt, Lester (2008). "Nietzsche, Friedrich (1844–1900)". In Hamowy, Ronald(ed.). The Encyclopedia of Libertarianism. Thousand Oaks, CA: Sage; Cato Institute. pp. 355–56. doi:10.4135/9781412965811.n217. ISBN 978-1-4129-6580-4. LCCN 2008009151. OCLC 750831024.
  • Huskinson, Lucy. "Nietzsche and Jung: The whole self in the union of opposites" (London and New York: Routledge, 2004)
  • Kaplan, Erman. Cosmological Aesthetics through the Kantian Sublime and Nietzschean Dionysian. Lanham: UPA, Rowman & Littlefield, 2014.
  • Kopić, Mario, S Nietzscheom o Europi, Jesenski i Turk, Zagreb, 2001 ISBN 978-953-222-016-2
  • Luchte, James (2008). Nietzsche's Thus Spoke Zarathustra: Before Sunrise. London: Bloomsbury Publishing. ISBN 978-1-4411-1653-6.
  • Magnus and Higgins, "Nietzsche's works and their themes", in The Cambridge Companion to Nietzsche, Magnus and Higgins (ed.), University of Cambridge Press, 1996, pp. 21–58. ISBN 0-521-36767-0
  • O'Flaherty, James C., Sellner, Timothy F., Helm, Robert M., "Studies in Nietzsche and the Classical Tradition" (University of North Carolina Press) 1979 ISBN 0-8078-8085-X
  • O'Flaherty, James C., Sellner, Timothy F., Helm, Robert M., "Studies in Nietzsche and the Judaeo-Christian Tradition" (University of North Carolina Press) 1985 ISBN 0-8078-8104-X
  • Owen, David. Nietzsche, Politics & Modernity (London: Sage Publications, 1995).
  • Pérez, Rolando. Towards a Genealogy of the Gay Science: From Toulouse and Barcelona to Nietzsche and Beyond. eHumanista/IVITRA. Volume 5, 2014. https://web.archive.org/web/20140924114053/http://www.ehumanista.ucsb.edu/eHumanista%20IVITRA/Volume%205/Volum%20Regular/7_Perez.pdf
  • Porter, James I. "Nietzsche and the Philology of the Future" (Stanford University Press, 2000). ISBN 0-8047-3698-7
  • Emilio Carlo Corriero, "Nietzsche's Death of God and Italian Philosophy". Preface by Gianni Vattimo, Rowman & Littlefield, London – New York, 2016
  • Porter, James I (2000). The Invention of Dionysus: An Essay on The Birth of Tragedy. Stanford University Press. ISBN 978-0-8047-3700-5.
  • Ratner-Rosenhagen, Jennifer (2011), American Nietzsche: A History of an Icon and His Ideas. Chicago: University of Chicago Press.
  • Ruehl, Martin (2 January 2018). "In defence of slavery: Nietzsche's Dangerous Thinking". The Independent. Retrieved 18 August 2018.
  • Seung, T.K. Nietzsche's Epic of the Soul: Thus Spoke Zarathustra. Lanham, Maryland: Lexington Books, 2005. ISBN 0-7391-1130-2
  • Shapiro, Gary (2003). Archaeologies of Vision: Foucault and Nietzsche on Seeing and Saying. Chicago: University of Chicago Press. ISBN 978-0-226-75047-7.
  • Shapiro, Gary (2016). Nietzsche's Earth: Great Events, Great Politics. Chicago: University of Chicago Press. ISBN 978-0-226-39445-9.
  • Shapiro, Gary (1991). Alcyone: Nietzsche on Gifts, Noise, and Women. Albany: SUNY Press. ISBN 978-0-7914-0742-4.
  • Tanner, Michael (1994). Nietzsche. Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-287680-5.
  • von Vacano, Diego (2007). The Art of Power: Machiavelli, Nietzsche and the Making of Aesthetic Political Theory. Lanham, MD: Lexington..
  • Waite, Geoff. (1996), Nietzsche's Corps/e: Aesthetics, Prophecy, Politics, or, The Spectacular Technoculture of Everyday Life, Durham, NC: Duke University Press.
  • Wicks, Robert. "Friedrich Nietzsche". In Edward N. Zalta (ed.). The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2004 ed.).
  • Young, Julian. Friedrich Nietzsche: A Philosophical Biography (Cambridge University Press; 2010) 649 pp.