Tuppètturu

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.

Lu tuppètturu, o strùmmula e macari tuppettu, è nu jocàttulu di lignu di forma di conu arribbuccatu , ca si fà giriari vurticusamenti supra iddu stissu.

Li tuppèttira ponnu èssiri di tanti misura e, a secunna di chissa, vènunu chiamati cu noma diversi: avemu la “paparazza”, ca è chidda chiù grossa di tutti; appoi c’è la “paparedda”, ca è macari grossa, ma tanticchia chiù nica di la paparazza; doppu veni lu tuppètturu; mentri chiddu chiù nicu di tutti, veni chiamatu “ciancianedda”.

Tuppètturu

Nta li tuppèttira, oltri a la fattizza d’iddi stissi e zoè a lu quilibbriu di li formi (larghizza, autizza, grannizza e lunghizza di la punta), e lu pisu ‘n cunfruntu a la misura, è mpurtantìssima la “lazzata”: idda è cumposta di nu lazzu ca s’avvorgi ntornu a lu corpu di lu tuppètturu e quannu chistu veni jittatu, lu lazzu si tira viulentamenti dannu a lu tuppètturu lu motu rutatoriu ca ci pirmetti di furriari e, quannu arriva ‘n terra, arristari ‘n aquilibbriu nta la punta.

La lazzata hà èssiri avvorta ntornu a lu tuppètturu nfinu a tanticchia cchiù assai di tri quarti di la sò autizza, 'n modu ca cu lu lanciu, ncumincia a furriari già nta l’aria ‘n modu giustu e quilibbratu, cascannu a chiovu.

La lazzu di la lazzata nun havi a èssiri troppu grossu e mancu troppu finu, pirchì si è troppu grossu nun si pò avvòrgiri lu tuppètturu cu tanti giri di lazzu e, dunca, iddu pigghia picca vilocitati; si lu lazzu è troppu finu, dui sù li cosi: pi avvòrgiri lu tuppètturu nfinu a li tri quarti, s’havi usari nu lazzu troppu longu, chiù longu di la tirata stissa ca unu pò fari cu lu sò vrazzu e, dunca, la lazzata nun s’arrinesci a spurigghiari tutta; oppuru, si ssi pigghia nu lazzu finu, ma di misura adattu pi la tirata di lu vrazzu, allura, lu tuppètturu veni ammugghiatu nfinu a n’autizza nfiriuri a la nicissitati.

Pi rènniri la lazzata scivulusa nta lu stricùliu cu lu tuppètturu e cu idda stissa, e pi nun fàrila sfilazzari, idda veni tutta cusparsa di cira (o si passa cira squagghiata, oppuru lu lazzu veni stricatu cu la cannila).

Ci sunnu tanti modi pi jucari: a cu gira cchià assai; a cu arrinesci a fallu girari cchiù assai nta lu palmu di la manu; oppuru a spasciari lu tuppètturu di l’avvirsariu.

Nta st’ùrtimu casu, si joca accussì: s’attocca (si fa la cunta) e cu nesci metti lu sò tuppètturu ‘n terra; l’àutru jucaturi (unu o chiù d’unu, siddu sunnu tanti), tira lu sò tuppètturu circannu di nzittari chiddu ‘n terra, appoi lu pigghia nta lu parmu di la manu, sempri cu lu tuppètturu ca furrìa, e lu tira n’àutra vota 'n coddu a lu tuppètturu ca è ‘n terra.

Si pò jucari macari accussì: tutti tìranu lu sò tuppètturu e a lu primu ca si fremma, l’àutri cèrcanu di curpillu comu già è dittu supra.