San Marcianu di Saraùsa

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Quatru di San Marcianu na Parrocchia da SS. Trinità e San Marcianu a Lintini (SR ) – particulari

Marcianu ( Antiochia ? - Saraùsa, III sèculu ) è un santu viscuvu viniratu da Cresia Cattolica e Ortudossa.

Aggiografìa[cancia | cancia la surgenti]

Versu la metà du seculu VII i Diocesi chiù ‘mpurtanti da Sicilia si vosiru dari n’urigini apustolica. Un rumanzu sacru dû 730 du Pseudu-Evagriu nun havi basi storica. Un panegiricu grecu du Santu du VII seculu voli ca Marcianu fu inviatu di San Petru a Saraùsa nall’annu 39 e arrivatu dà si stabiliu ne grutti Pelopie di Acradina unni cominciò a pridicari lu Vangelu; tanti ebrei foru cunvirtuti e pi manu d’iddi nò 68 fu attaccatu a na culonna e ammazzatu a pitrati o ( comu vonnu i Bizzantini ) ittatu di supra na turri. Ma veramenti l’esami di pitturi e di sapurchi da Cripta di San Marcianu fannu pinsari a sò morti a fini du III seculu e nò lu I sèculu e nò ca lu Santu fussi statu martiri ma fu forsi ammazzatu pi pirsucuzioni da fidi. La Cripta, attaccata ê Catacummi di San Giuvanni, avi quattro culonni chi quattro Evangelisti; fu trasformata in basilica ‘e tempi dî Nurmanni. La chiù antica raffigurazioni di Marcianu è du IX seculu e si trova ne Catacummi di Santa Lucia e n’autra na Cripta dû Santu. Li Cristiani di Saraùsa hannu sempri ricurdatu lu primu viscuvu e vosiru essiri sippilluti vicinu a iddu; li pitturi, li dicurazioni e la Cripta cu sô Sapurcru sunnu la prova dâ divuzioni. La festa, ca si cilibbrava lu 14 Giugnu no novu Martirulogiu Rumanu è scritta o 30 Uttuviri, comu fannu li Bizantini. E’ Patronu d’Arcidiocesi di Saraùsa e compatronu di Gaeta cu Sant’Erasimu.

Li Riliquii[cancia | cancia la surgenti]

Secunnu l’usu dâ Siria, l’ossa du Santu nun foru misi dintra na cascitedda sutta l’artari ma dintra un sarcofagu di petra chi canali nichi pi fari sculari l’ogghiu ca vinìa a cuntattu ca sipultura, na parti sud da Cripta. Una parti di Riliquii fu purtata na Catidrali di Gaeta. Un Riliquiariu a furma di vrazzu, du XII seculu è nò Tesoru da Catidrali di Missina.

Bibbliografia[cancia | cancia la surgenti]

O. Garana I Vescovi di Siracusa, Emanuele Romeo Editore Siracusa,1994