Samizdat

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
St'artìculu s'havi a wikificari. La prisintazzioni gràfica, l'assenza di paràgrafi, di liami versu àutri artìculi, o lu linguaggiu eventuarmenti nun niutrali abbisògnanu di siri curriggiuti. Siddu aviti tempu cuntribbuiti a migghiurari la qualità di l'artìculu. Eventuarmenti putiti sirvìrivi dî cunzigghi chi truvati ccà.


Samizdat (самиздат) 'n russu voli diri "pubblicatu 'n propriu", e ripprisenta un finòminu spuntàniu ca scuppiau nta l'Unioni Suviètica e ntê paìsi sutta la sò nfluenza (Cecoslovacchìa, Pulonia, ecc.) a cavaddu di l'anni '50 e '60.

Praticamenti cunzistìa ntâ diffusioni ammucciuni di scritti illigali pirchì 'n quarchi manera cuntrari ô riggimi suvièticu. Nta stu pirìudu, zocch'era nu prucessu sarvaggiu fici nu sàutu di qualità e addivintau na speci di stituzzioni alternativa. Fu lu principali "strumentu" (e ô spissu l'ùnicu) ca lu dissenzu nascenti si desi pi putiri supravvìviri e cumunicari, ô puntu ca quarchi vota veni idintificatu cu chistu.

Lu samizdat suvièticu fu nu finòminu ùnicu ntô sò gèniri. Arriprudùciri pi cuntu propriu (a manu o câ màchina pi scrìviri, cchiù raramenti cô ciclostili) ducumenti e libbra ca la cenzura ufficiali non avirrìa fattu circuliari mai nun era n'attività ca arriguardava sulu la littiratura: ô principiu si cci pubblicàvanu ducumenti d'ogni tipu, matiriali sigreti, prutesti e appelli, puemi, rumanzi, saggìstichi filusòfichi. Ma versu la fini di l'anni '50 l'usanza d'arriprudùciri 'n propriu li testi e d'addiffunìrili addivintau nu travagghiu cuscienti e pricisu e s'allargau cu na vilucità ncridìbbili.

Lu sistema era sìmprici: l'auturi scrivìa lu testu facennu nu pocu di copi câ carta carvuni e doppu li spartìa a l'amici; siddu chisti lu truvàvanu ntirissanti lu diffunnìanu macari iddi, arrivannu d'accussì ntê purtusi cchiù ammucciati dû paìsi.

Macari siddu nun vuscava cumpletamenti nenti di guadagnamentu e li rìsichi èranu assai, ô samizdat nun ci mancaru mai autura ntirissanti e diffunnitura cu tantu spìritu di sacrificiu. Sennu ca mpiegava tècnichi sìmprici sìmprici era lu sulu menzu praticàbbili nta l'Unioni Suviètica pi scanzari lu putiri statali supra la circulazzioni dê pinzeri e dê nfurmazzioni.

Li fascìculi dû samizdat passàvanu vilocimenti di manu 'n manu, e ammattìa di putiri aviri nu testu sulu pi na notti, pirchì la lista dê genti ca si prinutàvanu p'avìrilu nun finìa mai. Allura lu furtunatu passava la nuttata vigghiannu, abbuddatu ntâ littura, e quarchi vota nvitava macari a l'amici a participari.

Li pueti e li scritturi dû samizdat foru ô spissu prucissati, ncarzarati, arrinchiusi ntê casi dê pazzi o ntê campi di cuncintramentu, castiati, abbiati fora dû paìsi, ammazzati, lassati senza travagghiu e pusizzioni suciali.


« "E nun aspittàvamu na vittoria, nun ci putìa èssiri la cchiù nica spiranza di vittoria. Ma tutti vulìanu aviri lu dirittu di dìricci ê figghi soi: "Ju fici tuttu chiddu ca potti." Vladimir Bukovskij, Lu ventu va e appoi torna »