Gospel

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Gospel
 Urigini stilistiche:  Innu cristianu
Spiritual
 Urigini culturali:  Primu quartu di lu 20° seculu, Stati Uniti dâ Mèrica
 Strumenti tipici:  Vuci
Chianuforti
Organu
Chitarra
Batteria
Bassu
Tamburellu
 Pupularitati:  Diffusu na li Stati Uniti dâ Mèrica na li anni trenta, utilizzatu ancùora ùoggi na la mùsica muderna

U termìni mùsica gospel po' riferirisi a 2 gèniri musicali apparentementi affini: l'unu, strettamenti lijatu a la mùsica riliggiusa, assai simili a la canzuni curali spiritual, ca emersi na li chiesi afrumèricani cristiani-metodisti na li anni trenta; l'avutru, a la mùsica riliggiusa cumposta diffusa e sunata successivamenti da artisti ri qualunque fedi o etnia, sopratuttu du sud di li Stati Uniti dâ Mèrica, e diffusasi poi nto restu du munnu. A divisioni tra Amèrica nivura e Amèrica janca e quinnì tra chiesa nivura e chiesa janca, tinni sti stili siparati, ma mai 'n modu assolutu. Tutti e dui li stili nascinu da inni curali cristiani-metodisti di li afrumèricani, a loru vota nati da li antichi canti spuntanei duranti i jurnati ri travagghìu di la schiavitù na li Stati Uniti dâ Mèrica, spissu né campi agriculi di cuttuni.

Chistu stili musicali spissu era (ancùora ùora) 'n mudalitati sulu vs coru, cioè a na brevi frasi canora, cantata da nu sulu canturi (nnè campi ri schiavitù era cantata da nu sulu schiavu) si alternava a risposta di tuttu u coru (a l'ebbìca appuntu, u restu di li schiavi ca stavanu travagghìannu). Mentri u spiritual arrìstò cchiù semplici a livellu musicali, u gospel si raffinò e si arrìcchìu nto tempu, cu l'agghìunciuta di basi ritmiche du blues e du R&B, e si diffusi marcatamente 'n tuttu u munnu uccidintali. Nto gospel, quarchi artista (a esempiu Mahalia Jackson) si limitanu a apparìri e arrìstari 'n cuntesti puramenti riliggìusi di ispirazioni spiritual e di argumentu cristianu.

U termini gospel, 'n ngrisi, significa vanceli, letteralmenti bona nuvella: i testi infatti, si ispiranu a la Bibbia (sopratuttu u libbru di salmi). Avutri currenti gospel inveci si esibiscunu 'n cuntesti cchiù laici, comu ad esempiu u Golden Gate Quartet o Clara Ward ca, a esempiu, cantanu puru nnè night club. A maggìuri parti di li artisti, comu i Jordanaires, Al Green e Solomon Burke tennì a sunari 'n tutti e dui i cuntesti runnu è frequenti ca includanu nu pezzu riliggìusu 'n na performance seculari, sebbene nun succeda quasi mai u cuntrariu.

Li orìgini (da li anni '20 a li anni '40)[cancia | cancia la surgenti]

Ciò ca a maggìuri parti di li pirsuni identificherebbe comu “Gospel Music” è na mùsica riliggìusa afrumèricana basata su granni cori ri chiesa cui fa da cuntraltari nu cantanti sulista eccezzionali. 'N rialtà u gèniri resu famusu da artisti comu Thomas A. Dorsey, Sallie Martin, Willie Mae, Ford Smith e avutri canciò sensibilmenti circa 80 anni fa, e affùnna i so rarici nnè forme cchiù spontanee di devozioni riliggìusa di li chiese di santi, ca incuraggìavanu i singuli fedeli a “dari testimonianza” parrànnu e sunannu (e talvolta abbàllannu) spontaneamenti di la loru fedi, duranti i celebrazzioni. Na li anni vinti li artisti di stu tipu di chiese eranu spissu predicaturi ca si spustavanu di chiesa 'n chiesa, e tra na prerica e l'avutra cuminciarunu a incidiri 'n nu stili ca funnèva temi riliggìusi tradizionali cu i tecniche du blues e du boogie woogie. Inoltri cuminciarunu a purtari strumenti di derivazioni jazz comu percussioni e ciati, 'n chiesa.

Dorsey, c'avìa cumpostu e sunatu u chianu pi giganti du blues comu Tampa Red Ma Rainey e Bessie Smith, travagghìo duru pi sviluppari na so propria mùsica, organizzannu nu cunvegnu annuali pi artisti gospel, andannu 'n tour cu Martin pi vinnìri spartit e supirari a resistenza di li chiese cchiù conservatrici versu ciò ca iddi cunsidiravanu na mùsica mondana e peccaminusa. Cummìnari a struttura “sixteen bar” e i modi e ritmi du blues cu i testi riliggìusi, rapìu a possibilitati ad artisti innovativi, comu Sister Rosetta Tharpe, di usari u propriu talentu nnè canzuni, mentri ispiravanu i fedeli a “gridari”, a “ghittàri fora” pi agghìunciri paroli a li so, oppuri mettìiri linee musicali proprie 'n risposta a lu so cantu.

Chistu “stili libbìru” nfluinzò avutri stili riliggìusi nivuri a la stissa maniera. I gruppi cchiù conosciuti di li anni trenta eranu quartetti o gruppi nichi maschili comu i Golden Gate Quartet ca cantavanu, di solitu sìenza accumpagnamentu, nnò stili quartettu Jubilee arrìminannu attentamenti armonii, canti melodiosi, sincupati giocosi e arrànciamenti sufisticati pi ottenere nu stili spirintali frescu ben luntanu da lu cchiù sobriu cantu di inni. Sti gruppi assorbironu soni pupulari da gruppi pop comu i Mills Brothers e prudussìru canzuni ca juncevanu temi riliggìusi, humor e satira puliticu-sociali. Cuminciarunu ad ammùstrari sempri maggìuri nfluenza da lu gospel da che incorpurarunu a nova mùsica nto loru repertorio.

L'apici (da li anni '40 a li anni '50[cancia | cancia la surgenti]

A nova mùsica gospel cumposta da Dorsey e avutri si ammùstrò essìri davveru assai pupulari nnè quartetti, ca si volseru 'n na direzioni nova. Gruppi comu i Dixie Hummingbirds, pilgrim Travelers, Soul Stirrers, Swan Silverstones, Sensational Nightingales e Five Blind Boys of Mississipi introdussìru puru maggìuri libertari a li chiusi armonii di li stili Jubilee, agghìuncennu di li “ad libitum” e brevi frasi ripituti su nu sfunnu pi manteneri na basi ritmica pi li innovazioni du cantanti principali. I sulisti emersiru maggiurmenti man manu ca u Jubilee addìvintò “Hard Gospel” e man manu ca i cantanti cuminciarunu a gridari cchiù assai, spissu 'n falsettu, ancurati a nu bassu rilevanti. I cantanti di quartetti cumbinarunu sia li performance du sulista virtuosu sia li innovazioni ritmicu armoniche.

Mentri i quartetti stavanu raggiungennu u loru massimu splennùri na li anni quaranta e cinquanta, nu certu nummàru di cantanti fimmìni stava raggiungennu u successu. Alcune, comu a granni Mahalia Jackson -sicuramenti una di li cchiù granni interpreti di gospel- e Bessie Griffin eranu principalmenti sulisti, avutri comu Clara Ward, The Caravans, The Davis Sisters e Dorothy Love Coates, sunavanu 'n nichi gruppi. Alcuni gruppi comu i Ward Singers usavanu na sorta di teatralitati e dinimichi di gruppu particulari ca eranu 'n usu nnè quartetti maschili, ma la maggìuri parti di li cantanti gospel basavanu i propri pussibilitati di successu su na cumpitenza tecnica eccezziunali e nu estremu fascinu personali.

Fici eccezioni sutta assai punti di vista Roberta Martin a Chicago, Illinois. Cundussi gruppi ri omini e fimmini ca avevanu nu stili ca nun suttalineava accussì tantu u virtuosismu personali e spunsorizzò nu certu nummàtu di artisti, comu James Cleveland, ca canciò u voltu du gospel nnnè decenni dopu.

I cori e li star (da li anni '60 a ùoggi)[cancia | cancia la surgenti]

James Cleveland e Alex Bradford purtarunu na rivoluzzioni nto gospel lancìannu l'era di granni cori, grossi strutturi disciplinati e organizzati ca usavanu arrancìamenti cumplessi pi ammùttari a loru forza vucali pi arrìvari ò ritmu propulsivu, a li intricati armonii e a lu virtuosismu individuali di quartetti di l'età di l'oru.

Gruppi comu i Brooklyn Tabernacle Choir e lu Mississipi Mass Choir sunnu dui di cchìu pupulari di li cintinaiu ri gruppi lijati a parrocchie lucali.

A lu stissu tempu star cchiù ricenti comu Andrae Crouch, CeCe Winans e li Take 6 cuntinuarunu su li nfluenzi pop, propriu comu Dorsey e l'avutri pionieri pigghìarunu a prestitu da lu blues e da lu jazz. Avutri, comu Kirk Franklin, annu introdottu elementi hip-hop

A morti lenta ri Jim Crow canciò puru i prioritati du gospel. Duranti li anni di segregazioni e repressioni furmali di nivuri, u gospel sirvìu, specie pi li chiese di santi largamente apolitiche e quietist, comu na forma ammùccìata ri prutesta pulitica. Strofi comu: When I get to Heaven I'm going to sing and shout / 'Cause nobody there's going to turn me out" e "I know my robe's going to fit me well / 'Cause I tried it on at the gates of hell" (“quannu andrò 'n cìelu canterò e griderò / picchì nuddu mi po' zittìri” e “saccìu ca u me vistitu mi stara e pennellu / picchì a pruvavu a li vucchi di l'infernu”) avevanu nu secunnu significatu ovvio pi li assai ascoltatori ca nun avevanu pussìbilitati di rivennìcari a propria pusizzioni nto munnu 'n modi cchiù diretti.

I canzuni gospel eranu quinnì a scelta logica pi ritornelli du Muvimentu di Diritti Civili, ca trassi i so capi, grannì parti di la so organizzazioni e i so ideali da li chiese nivuri.