Chitarra alèttrica

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Na chitarra elettrica

La chitarra alèttrica è nu tipu di chitarra unni la vibrazzioni di li cordi veni rilivata da dui o cchiù pick-up. Quinni ppi farisi sèntiri lu sonu ci voli l'amplificaturi.

Tipi di chitarri[cancia | cancia la surgenti]

Li chitarri cchiù diffusi su li solid body, ca 'un hannu na cassa di risunanza ma sulu nu supportu ppî cordi. La forma dô corpu, lu lignu unni è usatu e lu pick up su ditirminanti a li fini dâ resa sonora dû strumentu.
Ci su tri tipi principali di solid body: Bolt-On Neck (manicu avvitatu), Neck Through Body (manicu intra lu corpu), e Set-In-Neck (manicu attaccatu), cumu la chitarra ntâ figura.

Storia[cancia | cancia la surgenti]

La prima chitarra alèttrica s'happi ntô 1935, ca era na Gibson di modellu ES 150. Cumunqu, furu assai l'aggenti ca si cimintaru ppi custruiri chitarri alèttrichi.
Ntô 1937 Valentino Airoldi accominzau a maniggiari vicchi apparecchi tilifònici finu a fari nu dispustivu fattu ccu na calamita e dui bubbini. Poi appaccià chistu ntô nu manicu di chitarra e s'uttenni nu sônu.
Sta chitarra pirò nun venni usata ppi fini cummirciali, ma Airoldi la sona sulu ntî ustirìi ccu li cumpari. Ntô 1941 Les Paul crea n'atru prototipu, la The Log. Lu strumentu era na chitarra acùstica ccu nu ceppu di legnu massicciu. La chitarra alèttrica di òi è na variazzioni di chidda custruita da Les Paul e Leo Fender, ca criaru nsimia le Gibson Les Paul e la Fender Stratocaster.

Tecnichi[cancia | cancia la surgenti]

Li tecnichi dâ chitarra principali: lu bending, lu vibratu, lu palm mute, lu legatu ecc.