Astrunumia islamica

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
St'artìculu s'havi a wikificari. La prisintazzioni gràfica, l'assenza di paràgrafi, di liami versu àutri artìculi, o lu linguaggiu eventuarmenti nun niutrali abbisògnanu di siri curriggiuti. Siddu aviti tempu cuntribbuiti a migghiurari la qualità di l'artìculu. Eventuarmenti putiti sirvìrivi dî cunzigghi chi truvati ccà.


Astrunumia islamica[cancia | cancia la surgenti]

L’astrunumia islamica si sbiluppà nnì li seculi VII-XIII nsemi a li cunquisti arabu-musulmanni. Libbra, documenti, strumenti e usservatori astrunomici si puono cunsiderari la base ssinziali l’astrunumia, cosmuluggia e mparti di la fisica muderna. La cultura araba ajungì a lu so sviluppu li cunuscenzi scintifiche d’atri populi cunquistati u assimilati: Cinisi, Ndiani, Aramaici, Pirsiani, Bailonesi, Siririani, Egiziani (Tolomeu), Greci, Berberi, ecc.

Tutta la cunuscenza n’astronumia fu traduciuta – duranti lu periudo d’oru - n’Arabu e cintralizzati nnì li califfati di Bagdad e Damascu, libbra, strumenti – astrulabi, miridiani e quadranti - e nterpellati scintifici cunusciuti. Li libbra n’Arabu ricupiati riturnavanu nnì li centri di studij astrunomichi: Samarcanda, Nova Deli, Alessandria d’Egittu, Cordova, Marrackech, Tunbuktu, Palermu. Nvintaru cumplissi strumenti di misura e pricisiuni planetaria e muvimentu sulari e lunari cumu l’Equatorum di l’Antalusia.

Talia: [1] Une histoire de la science arabe


Partinnu di la nicissità riligiusa: urientaziuni a la Mekka di li muschee, ura di li prijeri e calennariu islamicu di lu Ramadam e cummerciali: urientaziuni di li naviganti e caravan di lu desertu. Fu nnà fonti di sviluppu di dati scentifici e di ricerca. Si sviluppà lu studio di la matematica, geometria, tavuli astrunomiche e algoritmichi, lu calendariu (tempu) e la filosofia.


Quarchi famusu astrunumu : Zij al-Sindhind (777), al-Khwarizimi (830), al-Farghani (850), Al-Juzjani (1070), Al-Shuku (1025) Steddri ccu lu numu arabu: Acamar, Algol, Algol, Kaitos, Edasich, Hadar, Izar, Mirach, Alrisha, ecc.

Nnì lu XIII seculu Fidiricu II – a Palermu - fici traduciri da Girardu di Crimona (e autri arabofuni) l’opiri scientifichi e filosofichi di l’arabu o latinu e di lu grecu o latinu.

Nuta[cancia | cancia la surgenti]

  1. “Une histoire de la science arabe” , Ahmed Djebbar , ed. Le Seuile, 2001